Bune practici pentru campaniile Facebook Ads și Instagram Ads

Campaniile tale pe Facebook și Instagram pot performa mult mai bine dacă folosești inteligent AI-ul pus la dispoziție de Meta. Însă, chiar dacă automatizările te pot ajuta, ele nu înlocuiesc testarea constantă și analiza rezultatelor. Mai jos, găsești o listă cu bune practici actuale (iulie 2025) care te pot ajuta să obții mai multe conversii, la un cost mai mic.

1. Simplificarea structurii contului

Unul dintre cele mai importante principii este simplificarea. Evită să creezi campanii fragmentate, cu un singur ad set și o singură reclamă, sau mai multe ad seturi și sub fiecare câte o singură reclamă. În schimb, folosește o structură clară:

  • o campanie → un ad set → mai multe reclame.

Poți avea mai multe campanii, cu obiective diferite sau identice, dar nu complica inutil contul. Un setup simplificat permite AI-ului Meta să învețe mai repede și să optimizeze mai eficient. În plus, îți oferă o imagine de ansamblu mai clară asupra performanței.

Evident, poți crea sub fiecare campanie mai multe ad seturi cu scopul de a le testa, dar nu lăsa să ruleze foarte multe, în special dacă ai un buget mai redus.

2. Activează cel puțin 6 plasări

Folosește cât mai multe plasări disponibile:

  • Facebook Feed, Instagram Feed, Reels, Stories, Messenger, Marketplace etc.

Cel puțin 6 plasări active înseamnă o optimizare mai bună a costului per conversie. AI-ul Meta are mai mult spațiu de livrare și poate ajusta automat acolo unde estimează că performanța este mai bună.

Dacă restrângi foarte mult plasările, acest aspect îți poate crește costurile și reduce numărul conversiilor. Fă această mutare doar dacă ești absolut sigur și există motive foarte puternice să folosești doar câteva plasări.

3. Extinderea audienței cu Advantage+ audience

Chiar dacă îți setezi o audiență personalizată, bifează opțiunea de extindere prin Advantage+ audience.
AI-ul va livra anunțurile și către segmente la care nu te-ai gândit dar sunt relevante, crescând astfel șansele de conversie – fie vânzări, fie leaduri – la costuri mai mici.

4. Nu folosi “Customer budget cap”

În campaniile Advantage+ Sales, opțiunea de “customer budget cap” limitează bugetul distribuit între audiența rece și audiența de remarketing. Meta recomandă să nu setezi acest plafon.
Astfel, AI-ul poate direcționa bugetul acolo unde conversiile sunt mai probabile, fără constrângeri artificiale.

5. Audiență largă + remarketing în aceeași campanie

Meta recomandă să nu mai separi audiențele reci (broad) de cele calde (remarketing). Combinarea lor într-o singură campanie permite algoritmului să decidă cui să afișeze reclamele, în funcție de comportamentul actual, nu doar de segmentare presetată.

Excepție: dacă rulezi o campanie exclusivă pentru remarketing (ex. abandon de coș), poți păstra separarea.

6. Advantage+ Sales

În campaniile Advantage+ Sales poți adăuga frame-uri și elemente grafice pentru a evidenția:

  • reduceri, prețuri, brand, livrare gratuită, stoc limitat etc.

Aceste elemente oferă un context vizual suplimentar, crescând CTR-ul și rata de conversie. Prin rrame-uri poți oferi informații în plus sau poți crește vizibilitatea acestor produse. De exp. Cadou pentru iubită poate fi un frame atrăgător. Ofertă de Black friday, reducere de 50%, etc. pot crește rata de clic și astfel și rata de conversie a campaniei respective.

7. Diversificarea formatelor și mesajelor

Folosește toate formatele disponibile:

  • single image, carousel, collection, video
  • acordă o atenție specială formatului Reels: vertical (9:16), audio activ, fără texte în zona de siguranță.

Testează și diversifică mesajele:

  • barieră („e prea scump?” → „avem oferte pentru toate bugetele”)
  • problemă specifică („ai ten sensibil?” → „uite crema potrivită pentru tine”)

8. Activează funcțiile suplimentare ale Meta

Meta oferă o serie de funcționalități care îmbunătățesc experiența utilizatorului:

  • texte dinamice (dynamic text)
  • traducere automată
  • overlay-uri
  • muzică
  • optimizări automate de vizual

Folosește-le în funcție de relevanță pentru a crește relevanța reclamelor și a reduce oboseala vizuală în rândul publicului tău.

9. Calitatea datelor transmise – Conversion API

Pixelul singur nu mai este suficient. Implementarea Conversion API permite trimiterea evenimentelor direct de pe serverul tău către Meta, ceea ce duce la:

  • tracking mai precis
  • optimizări mai rapide
  • performanțe mai bune în campanii

Este o investiție tehnică, dar una esențială dacă vrei rezultate serioase.

Concluzie

Campaniile Facebook și Instagram Ads nu mai sunt doar despre “boost post” sau targetări manuale. AI-ul Meta are puterea să optimizeze eficient, dar doar dacă îl lași să învețe din date bune, într-un cont clar structurat. Toate recomandările de mai sus trebuie aplicate în funcție de relevanță și context, sunt niște sugestii generice, dar fiecare cont are obiective diferite și poate să nu fie aplicabil sau rentabil să fie implementate. Testează, analizează și ajustează – iar când ceva nu merge, revino la bazele de mai sus.

Citește și despre:

Google Ads testează Creator Partnerships, în Beta

Google a introdus în fază beta o nouă opțiune în Google Ads, denumită Creator Partnerships, prin care advertiserii pot descoperi și promova videoclipuri YouTube Shorts care menționează deja brandul sau produsele lor. Prima oară am aflat de această funcționalitate prin luna martie 2025. Conținut de tip UGC în campaniile Google Ads Această funcționalitate își propune...

Alte articole


Contactează-mă!

0726 368 801

contact@csogeva.ro