Ce trebuie să faci pentru reclame GA mai eficiente?

Black and white photo of a mute swan gracefully swimming on calm water.

Dacă acum ceva timp succesul unei campanii Google Ads depindea în mare parte de alegerea corectă a cuvintelor cheie, setarea cât mai exactă a ofertelor și ajustarea zilnică manuală a campaniilor, cu Inteligența Artificială (AI) lucrurile funcționează diferit. Sistemul AI Google analizează volume uriașe de date în timp real și decide cui să afișeze reclama, cât să liciteze pentru fiecare afișare și ce variantă de mesaj are cele mai mari șanse să genereze o vânzare.

Dacă faci reclame pe Google, întrebarea nu este dacă trebuie să folosesc AI, ci: cum pregătesc campaniile astfel încât AI-ul să lucreze pentru mine și să nu îmi consume inutil bugetul?

Google și YouTube în procesul de cumpărare

Comportamentul consumatorilor s-a mutat masiv către platformele unde oamenii caută informații și soluții.

Conform Google:

  • 86% dintre consumatori folosesc Google sau YouTube zilnic.
  • Pe Google au loc aproximativ 5 trilioane de căutări anual.
  • Pe YouTube Shorts sunt publicate aproximativ 10 milioane de conținut în fiecare zi.
  • Aproape jumătate dintre utilizatorii YouTube Shorts nu folosesc TikTok, iar o mare parte, 65%, nu folosesc nici Instagram Reels.

Asta înseamnă că firmele care se bazează doar pe un singur canal de promovare pierd oportunități. Un alt element important este apariția răspunsurilor generate de AI în rezultatele Google. 3 din 4 utilizatori spun că răspunsurile generate de AI îi ajută să ia decizii de cumpărare mai rapide și mai sigure.

Pentru antreprenori, concluzia este simplă: nu mai este suficient să fii prezent doar atunci când cineva caută exact produsul tău. Trebuie să construiești vizibilitate pe tot parcursul procesului de decizie.

Smart Bidding și AI

În contextul actual există prea multe variabile, iar setările manuale sunt deja depășite de soluțiile automatizate și optimizate cu AI, vorbim aici de AI MAX, Smart Bidding și Performance Max.

Pentru fiecare afișare, sistemele Google analizează instant:

  • dispozitivul utilizatorului;
  • locația;
  • istoricul de căutare;
  • comportamentul online;
  • probabilitatea de cumpărare;
  • momentul exact al căutării;
  • tipul de produs căutat;
  • date despre utilizatorii care au cumpărat anterior.

Un om nu poate analiza aceste informații în timp real pentru milioane de căutări și aici intervine Smart Bidding, adică licitarea automată bazată pe inteligență artificială.

AI-ul decide pentru fiecare afișare:

  • dacă merită să afișeze reclama;
  • cât să plătească pentru acel utilizator;
  • ce variantă de reclamă are cele mai mari șanse să funcționeze.

Sistemele de licitare automată (Smart Bidding) permit o aliniere din ce în ce mai precisă cu obiectivele financiare ale afacerii, în funcție și de capabilitățile interne ale acestora.

  1. Licitare pe cost / Număr de conversii (CPA / Target CPA): Este cel mai simplu nivel, unde scopul este obținerea cât mai multor acțiuni (vânzări, completări de formulare) încadrate într-un buget stabilit, tratând fiecare conversie la fel.
  2. Licitare pe Valoare online (ROAS / Target ROAS): Algoritmul prioritizează utilizatorii care plasează comenzi cu o valoare mai mare.
  3. Licitare pe canale multiple (Omnichannel): Integrează atât vânzările online, cât și vizitele sau vânzările realizate fizic în magazine.
  4. Licitare pe Margine de Profit (Margin values) și Valoare pe viață (Lifetime Value – LTV): Este cel mai avansat nivel, unde se trece de la simpla valoare a coșului de cumpărături la importul direct al datelor de profit. Prin încărcarea datelor offline (cum ar fi marja netă de profit pentru fiecare produs sau valoarea generată în timp de un client fidel), AI-ul optimizează reclamele nu doar pentru a aduce încasări mari, ci pentru a maximiza profitul net efectiv. Această metodă este cea mai eficientă, însă necesită și o dezvoltare internă, o infrastructură de date precise care trebuie împărtășite într-un interval recomandat de 7 zile și într-un număr cât mai mare pentru ca sistemul să aibă destule date ca acestea să fie folosite ulterior în targetare.

Viitorul este despre DATE

Pentru ca AI-ul să genereze profit și să nu risipească bugetul, campaniile trebuie construite pe patru piloni fundamentali:

Setarea unor bugete flexibile. De exemplu, pentru campaniile de Target CPA, regula tehnică pentru funcționarea optimă a algoritmului este un buget zilnic de cel puțin 10 ori valoarea costului pe achiziție țintă (tCPA) sau un minim de 100 $/zi pentru campaniile de tip Demand Gen.

Calitatea datelor. Împărtășirea datelor referitor la clienți. Cu cât AI-ul știe mai bine cum arată un client bun, cu atât va găsi alții similari mai ușor, respectiv conformarea cu bunele practici recomandate de Google (implementare Google Tag, Google Tag Gateway și server-side tracking) pentru date precise.

Obiective de licitare aliniate la profit: Trecerea de la urmărirea numărului de click-uri la maximizarea profitului și a valorii pe viață a clientului (Lifetime Value).

Targetare și creație prin AI: Utilizarea funcțiilor de ajustare automată a textelor și a paginilor de pe site (Final URL Expansion), respectiv Optimized targeting astfel încât reclama afișată să se potrivească cât mai bine cu căutarea utilizatorului.

Rezultatele campaniilor cu AI

Folosirea corectă a instrumentelor AI din Google Ads poate genera îmbunătățiri importante, conform studiilor comunicate de Google în cadrul tutorialelor realizate pe Accelerate with Google.

Exemple de rezultate raportate:

+40% mai multe conversii

Companiile care folosesc mai multe bune practici pentru campaniile YouTube pot obține în medie peste 40% mai multe conversii.

+30% valoare mai mare a conversiilor

Atunci când algoritmii primesc date corecte despre clienți (First-Party Data), valoarea vânzărilor generate poate crește semnificativ.

+20% conversii suplimentare prin AI Targeting

Targetarea optimizată permite algoritmului să găsească noi clienți în afara segmentelor definite manual.

Checklist Google Ads în 2026

Dacă administrezi singur campaniile, verifică următoarele:

✅ Nu optimiza doar pentru click-uri. Urmărește vânzările și profitul.

✅ Verifică dacă măsurarea conversiilor este corectă.

✅ Nu limita excesiv campaniile cu prea multe reguli: vârstă, locații irelevante, cuvinte pe exact match, etc.

✅ Folosește automatizarea Google (AI Max, PMAX DAR cu excluderi și cuvinte negative).

✅ Conectează date despre clienți și produse profitabile.

✅ Gândește campania ca pe un sistem de creștere, nu ca pe o simplă reclamă.

Cu cât strategia, datele și obiectivele sunt mai clare, cu atât AI-ul poate produce rezultate mai bune. Viitorul este despre cine oferă algoritmului cele mai precise date, într-un volum destul de mare ca acesta să poată livra obiectivele setate.

Întrebări sumarizatoare:

1. De ce nu mai sunt suficiente campaniile Google Ads optimizate manual?

Pentru că volumul de date este prea mare pentru analiza umană. AI-ul poate analiza mii de semnale în timp real și poate ajusta automat licitațiile pentru fiecare utilizator.

2. Care este diferența dintre optimizarea pentru conversii și optimizarea pentru profit?

Optimizarea pentru conversii urmărește să obțină cât mai multe acțiuni (vânzări sau lead-uri), în timp ce optimizarea pentru profit urmărește să aducă cei mai valoroși clienți și cele mai profitabile vânzări.

3. Ce trebuie să facă o companie pentru ca AI-ul să genereze rezultate mai bune?

Trebuie să ofere date corecte, să urmărească obiective reale de business, să folosească automatizările și limitările disponibile și să permită algoritmului suficient timp și buget pentru a învăța.

Citește și despre:

În 2026: SEO sau Google Ads? sau AI?

Dacă ai o afacere și ai investit în marketing online, probabil ai pus sau ai auzit această întrebare: Ce este mai eficient: SEO sau Google Ads? Ani la rând, răspunsul a depins de buget, obiective și concurență. În unele cazuri era suficient SEO, în altele Google Ads oferea rezultate mai rapide. În 2026 însă, această…

Unde se concentrează atenția în România?

A apărut noul Media FactBook de la Initiative Media pe 2025, pe care o urmăresc de ani de zile datorită conținutul relevant și autentic. Haideți să vă arăt cele mai relevante informații pe nișa de Digital și Social Media. Concentrarea atenției pe platforme în România Distribuția atenției utilizatorilor români nu mai urmează tiparele din anii…